Fondul de private equity Enterprise Investors, care a vândut Profi și Noriel, a anunțat exitul planificat din JNT Group (JNT), unul dintre cei mai mari producători, importatori și distribuitori de vinuri din Polonia. Compania urmează să fie achiziționată de către CEO-ul său, Jakub Nowak, care va realiza un MBO (management buyout), împreună cu un grup de investitori. În urma tranzacției, Nowak va deveni acționar majoritar al JNT.
Compania de private equity Enterprise Investors (EI) analizează mai multe posibile achiziții în România, o tranzacție fiind așteptată anul viitor.
Brandul polonez de articole vestimentare și echipamente sportive 8a, deținut de fondul de investiții Enterprise Investors, care a intrat recent pe piața locală, după cum a anunțat Profit.ro, targetează vânzări de 2-3 milioane de lei până la finalul anului și de circa 15-20 de milioane de lei până la finalul lui 2023.
Enterprise Investors (EI), una din cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, prezentă în România de mai bine de două decenii, vrea să reintre pe piața locală. După exitul din Noriel, Enterprise Investors nu mai deține direct nicio companie românească în portofoliu, ci doar prin intermediul altor afaceri pe care le-a finanțat.
Fondul de private equity Enterprise Investors (EI), care a vândut recent Noriel, una dintre cele mai mari companii de distribuție de jocuri și jucării din România, cu o rețea de 88 de magazine, către grupul turc Sunman, liderul pieței de retail, distribuție și producție de jucării din Turcia, va aduce un nou retailer de articole vestimentare și echipamente sportive pe piața locală.
Software Mind, furnizor polonez de servicii de externalizare de dezvoltare de software, a preluat compania românească Code Factory, pe piață de 15 ani și cu peste 220 de angajați în România, Marea Britanie, Irlanda și Republica Moldova, polonezii intrând astfel pe piața din România.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, cu sediul în Polonia, deținător al rețelei de magazine de jucării Noriel și fost proprietar al magazinelor Profi din România, a vândut Wento, companie poloneză de energie regenerabilă specializată în proiecte fotovoltaice, către compania energetică Equinor, activă în industriile de petrol, gaze naturale, energie solară și eoliană în peste 30 de țări.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, cu sediul în Polonia, deținător al rețelei de magazine de jucării Noriel și fost proprietar al magazinelor Profi din România, va investi 25 milioane euro în Software Mind, un furnizor polonez de servicii de externalizare de dezvoltare de software.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, cu sediul în Polonia, deținător al rețelei de magazine de jucării Noriel și fost proprietar al magazinelor Profi din România, va deveni acționar principal al Anwim, cel mai mare operator independent de stații de distribuție de carburanți din Polonia, care vinde sub brandul MOYA.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, cu sediul în Polonia, deținător al rețelei de magazine de jucării Noriel și fost proprietar al magazinelor Profi din România, a semnat un acord pentru achiziția restului de 35% din acțiunile PAN-PEK, unul dintre cei mai importanți producători de produse de panificație și retaileri din Croația.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est și fostul proprietar al magazinelor Profi din România, a vândut restul de 34,4% din acțiunile deținute în Novaturas, cel mai mare tur-operator din Țările Baltice, într-o serie de tranzacții secundare la Nasdaq Baltic.
Vojtech Janiak, fost Project Manager al unei reviste culinare din Polonia, Kukbuk, se retrage de la șefia conducerea diviziei de retail a magazinelor de jucării Noriel din România.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est și fostul proprietar al magazinelor Profi din România, a achiziționat un pachet minoritar semnificativ în Anwim, unul dintre cei mai mari operatori independenți de stații de distribuție a carburanților din Polonia, care vinde sub brandul MOYA.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est și fostul proprietar al magazinelor Profi din România, a semnat un acord pentru achiziționarea integrală a Studenac, rețea de magazine alimentare de proximitate din regiunea de sud a Croației, Dalmația.
Tranzacția prin care grupul german Xella cumpără Macon, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din România, de la fondurile Polish Enterprise Fund V și Polish Enterprise Fund VI, administrate de Enterprise Investors, a fost finalizată ieri. Xella Group este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de materiale de construcții pentru zidărie din domeniul betonului celular autoclavizat (BCA). Enterprise Investors este fostul proprietar al magazinelor Profi din România.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, a anunțat că în 2017, valoarea totală a încasărilor, inclusiv a dividendelor, rezultate din cele 10 exituri, se ridică la suma record de 1,1 miliarde euro.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul german Xella cumpără Macon, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din România, de la fondurile Polish Enterprise Fund V și Polish Enterprise Fund VI, administrate de Enterprise Investors. Xella Group este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de materiale de construcții pentru zidărie din domeniul betonului celular autoclavizat (BCA). Enterprise Investors este fostul proprietar al magazinelor Profi din România.
Fondul polonez de investiții Enterprise Investors l-a numit pe Vojtech Janiak, fost Project Manager al unei reviste culinare din Polonia, Kukbuk, la conducerea diviziei de retail a magazinelor de jucării Noriel.
Grupul german Xella cumpără Macon, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din România, de la fondurile Polish Enterprise Fund V și Polish Enterprise Fund VI, administrate de Enterprise Investors. Xella Group este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de materiale de construcții pentru zidărie din domeniul betonului celular autoclavizat (BCA). Enterprise Investors este fostul proprietar al magazinelor Profi din România.
Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors și fostul proprietar al magazinelor Profi din România, a semnat un acord pentru achiziția acțiunilor CBA, retailer alimentar din Slovacia.
CED Group (CEDG), un holding controlat de Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), fond de private equity administrat de Enterprise Investors, foștii proprietari ai lanțului de magazine Profi, a semnat un acord prin care își reduce participația în Kofola, producător de băuturi răcoritoare din Europa Centrală și de Est, de la 37,3% la 21%.
Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), și-a vândut toate acțiunile deținute în rețeaua de supermarketuri Dino Polska (Dino), într-o tranzacție de 376 milioane euro, printr-o listare publică substanțial suprasubscrisă la Bursa de Valori din Varșovia (WSE). Dino este una dintre rețelele de supermarketuri cu cea mai mare creștere din Polonia.
Fondul de investiții polonez Enterprise Investors (EI) anunță că valoarea tranzacției prin care a cumpărat rețeaua de magazine de jucării Noriel se ridică la 24 de milioane de euro.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții polonez Enterprise Investors, a depăși luna aceasta pragul de 450 de magazine la nivel national și se apropie de 11.000 de angajați.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Enterprise Investors, a deschis joi șase magazine noi și a ajuns la o rețea de 436 unități la nivel național, targetul companiei fiind de 500 de magazine pănă la sfârșitul anului.